Postat de Anca pe 18.11.2010 la 02:56 PM

Ziua Nationala fara Tutun

Am aflat ca astazi este “Ziua Nationala fara Tutun”, o zi dedicata renuntarii la fumat. Este o zi in care ar trebui sa ne gandim in ce fel ne afecteaza tigarile pe care le fumam zilnic sau ocazional, “la o socializare”.  Ma intreb care sunt motivele pentru care se lasa cineva de fumat. E drept ca este o initiativa de laudat, dar trebuie sa ii dai motive serioase unui fumator sa renunte la viciul sau care, pana la urma, ii afecteza pe toti ce din jur.

E suficient sa mentionam hainele ce miros a fum mereu, respiratia ingreunata, gustul neplacut? Campanii anti-tutun care atrag atentia asupra problemelor de sanatate ce vin odata cu tutunul se fac peste tot in lume, dar ce ii face de fapt pe fumatori sa renunte?

Asta e doar una dintre campanii.

Share
Postat de Admin pe 17.11.2010 la 12:47 PM

Aleea Scriitorilor – doua premii la Teacher’s Film Festival

In cadrul galei Teacher’s Film Festival de aseara, am castigat cu scurtmetrajul “Aleea Scriitorilor” doua premii:

- cel mai bun dialog si

- premiul pentru cel mai bun actor -  Mihai Marinescu, pentru rolul din “Aleea Scriitorilor”.

Share
Postat de Admin pe 15.11.2010 la 06:16 PM

Din categoria “responsabilitate sociala”

Share
Postat de Anca pe 12.11.2010 la 12:04 PM

Un Durex mai iubaret

Zilele trecute, am vazut prin presa internationala ca Durex se repozitioneaza ca brand ce creeaza legaturi emotionale puternice cu proprii consumatori. Hopa… Adica Durex-ul ala cu iepurasi sau alte experiente „interesante”, care a prins atat de bine il inlocuim cu ceva de genul Love Plus? Hmm…

Oricum, din 25 noiembrie vom vedea oficial si campania pe TV, print si online (ma rog, daca avem drum prin Marea Britanie).

Sub noua semnatura a brandului, “Love Sex. Durex” apare  urmatorul spot:

Va las cu un viral Durex, in spiritul pozitionarii vechi :)

Share
Postat de Corina pe 11.11.2010 la 03:44 PM

De la communication planning la creative planning

Pana acum doua saptamani cafeaua de dimineata mirosea a plumb si degetele se innegreau de la ziare, pentru ca lucram intr-o agentie de media. Citeam trash, mainstream, glossy, orice pica printre degete sau era sheruit de colegi. Ziua mea preferata era vinerea, zi de aparitie Dilema. Ma grabeam sa ajung mai repde la birou, ca sa o prind. Era recompensa mea de sfarsit de saptamana dar si curajul de a afirma ca orice public poate fi atins prin mediul asta.

Acum ma intreb daca eram motivata sa cred asta pentru ca era gratis sau era altceva la mijloc? Iubesc presa pentru ca vreau sa stiu punctul de vedere al publicului general sau sa vad proiete speciale pentru un anumit targhet sau pentru ca media plannerul primea multe reviste si ziare pe care eu mi le insuseam?

De doua saptamani imi lipseste hartia proaspat tiparita. Nu stiu daca sa incep sa imi cumpar ziare, asa ca deocamdata am luat decizia ca macar o zi pe saptamana sa ajung pe Iorga 13 si sa ma bucur de vechii colegi si hartie. Oricum, chiar si in absenta hartiei, pe mail adica, am facut un sondaj despre ce citesc oamenii de la Rusu+Bortun. Concluzia este ca trebuie sa ma apuc si eu de Wire, Wired si Novum, printre altele.

Share
Postat de Admin pe 10.11.2010 la 03:17 PM

Millenium Communications devine grupul de comunicare Millenium People

Millenium Communications isi schimba numele, sub care a fost cunoscut de mai mult de zece ani in industria de comunicare. Millenium People devine un grup de comunicare sub umbrela caruia activeaza mai multe entitati de business: BORTUN•OLTEANU, Rusu+Bortun Brand Growers, R+B Cyber Growers, Millenium Special Events Agency, The Institute si Fundatia Gala Societatii Civile.

In 2008, se naste Rusu+Bortun Brand Growers, agentie de strategie si manifestare de brand care in 2009 isi deschide R+B Cyber Growers, agentie de branding digital si manifestare online. Un an mai tarziu, se desprinde din Millenium Communications si BORTUN•OLTEANU, agentie de PR. Odata cu incheierea procesului de rebranding, din grupul Millenium People vor mai face parte Millenium Special Events Agency specializata in servicii de BTL si The Institute, unitatea de business a grupului, care se ocupa de organizarea festivalurilor AdPrint, Internetics (festivaluri proprii Millenium), dar si de Effie, ADOR si ADC*RO.

“Toate diviziile de business ale vechiului Millenium au devenit atat de puternice, incat fiecare avea un tip de notorietate, o reputatie doar a sa. Era un pic schizofrenic: o parte importanta din comunitatea de marcom ne stia doar ca organizatori de festivaluri, eventual doar de AdPrint, altii stiau ca facem doar Internetics, altii stiau doar de Gala Societatii Civile sau cuplate. Era o parte care ne stia doar ca agentie de PR, alta doar ca agentie de BTL. Cand a aparut Rusu+Bortun Brand Growers, cu activitati de strategie si manifestare de brand, confuzia a atins un punct maxim” declara Andrei Bortun, Presedinte Millenium People, discutand despre motivele care au dus la rebranding.

Noua denumire a grupului, Millenium People, vorbeste despre oamenii care compun grupul, ei fiind principalul motor care a dus la dezvoltarea acestuia: “Suntem un grup pentru care principalul capital sunt oamenii. Credem ca suntem mai buni in a gasi oameni talentati si a-i integra in viziunea noastra de business decat in a construi sisteme si organizatii. Si atunci, macar pentru a elimina un potential esec, daca nu doar pentru a fructifica lucrul la care credem noi ca suntem buni, am luat decizia crearii unui grup. Pe langa asta, mai era pozitionarea neclara si faptul ca e foarte greu sa-ti propui sa fii cel mai bun, de exemplu, din PR, cand nu esti vazut ca o agentie de PR. Millenium People e un rezervor care se tot incarca cu oameni si scoate noi organizatii, noi oameni, noi echipe. Asta e si motivul pentru care ne aflam permanent in discutii cu organizatii care se pot afilia grupului sau oameni care sa construiasca sub umbrela grupului alte businessuri de comunicare” mai declara Andrei Bortun.

The Institute e noul brand construit de Millenium People si reprezinta entitatea de business care se va ocupa de organizarea AdPrint, Internetics, Effie, ADOR si ADC*RO. “Millenium se ocupa de organizarea celor mai importante festivaluri din Romania dedicate industriei de marcom, astfel ca ideea unui brand-umbrela sub care sa le strangem pe toate s-a nascut firesc. The Institute isi propune sa ajute industria comunicarii sa-si gaseasca reperele necesare cresterii si, in acelasi timp, sa creeze contextul pentru  dezvoltarea festivalurilor pe care le are sub umbrela. O initiativa de apropiere si consolidare a comunitatilor din jurul festivalurilor The Institute e Teacher’s Film Festival, un proiect inceput la ADOR care are continuitate in cadrul Internetics 2010. Activitati asemanatoare au inceput inca de anul trecut cand URSUS, unul dintre sponsorii nostri, a ales sa creeze o platforma de sponsorizare pentru toate festivalurile Millenium” declara Irina Florea, Managing Director The Institute.

The Institute pregateste si un proiect in zona editoriala, Institute, The Magazine, o revista despre comunicare, branding, design si cultura. Desi ar putea parea o actiune nefireasca in conditiile actuale ale pietei, Institute, The Magazine este o continuare fireasca a activitatilor derulate de festivalurile The Institute.

Un alt proiect al Millenium People implicat in procesul de rebranding este Gala Societatii Civile, in jurul careia va fi construita Fundatia Gala Societatii Civile. Aceasta se va ocupa in continuare de organizarea competitiei, dar si de proiectele pe care Gala Societatii Civile le-a dezvoltat de-a lungul timpului: Bursa de voluntariat, Adopta un ONG si Comunicatorii. Pe langa asta, fundatia isi propune sa dezvolte Gala Societatii Civile si sa genereze noi proiecte menite sa creasca si sa intareasca Societatea Civila romaneasca.
Actionarii grupului Millenium People sunt: Andrei Bortun – Partener fondator, Catalin Rusu – Partener Rusu+Bortun Brand Growers si R+B Cyber Growers, Bogdan Theodor Olteanu – Partener BORTUN•OLTEANU si Marc Bortun – Partener Rusu+Bortun Brand Growers si R+B Cyber Growers

Share
Postat de Tudor pe 10.11.2010 la 02:48 PM

Tudor la Ginger Mix Sessions

Prietenii de la Ginger Group (www.gingergroup.ro) m-au rugat sa fac un mix pentru sectiunea lor de muzica. Mi-am luat inima in dinti si m-am pus pe treaba. Patru ore de munca intr-un software de productie muzicala pentru 30 de minute de muzica mixata. Am respectat limita de timp asa ca asa ca mix-ul are 30 de minute in cap.

Gasiti aici mix-ul cat si articolul aferent:

http://gingergroup.ro/muzica/ginger-mix-sessions/ginger-mix-sessions-aurora-4-maqio/

Thanks to Codin Oraseanu for making this possible.

Tudor.

Share
Postat de Admin pe 09.11.2010 la 06:51 PM

10 greșeli pe care să nu le faci în publicitate și pe care eu le-am facut

Cătălin Rusu, Creative Director & Managing Partner la agenția de strategie și manifestare de brand Rusu+Bortun Brand Growers a recunoscut că de-a lungul timpului, în cariera sa în publicitate, a făcut câteva greșeli.
de Cătălin Rusu, Creative Director & Managing Partner Rusu+Bortun Brand Growers

1. Să te mulțumești cu primele idei care-ți vin pe un brief. Să te crezi deștept înainte să vezi ce-au făcut cei mai deștepți decât tine.

2. Să crezi că cei numiți generic “clienți” sunt proști. Dacă ai învața de la ei marketing și business, ai deveni un creativ mai bun. Învață să empatizezi înainte să hulești.

3. Să dai vina pe alții pentru propriile eșecuri. Am dat vina pe art directori, client service, stategi, creative directori, clienți, media planneri și consumatori din focus grup. Pentru cariera ta, e mai eficient să fie vina ta. Pe tine te poți schimba mai ușor.

4. Să-ți trăiești viața în lumea advertising. Viața e în altă parte. Publicitarii nu-s mișto dacă arată a publicitari. Sunt atâtea uniforme în societatea noastră, una mai puțin nu strică.

5. Să fii de partea NU-ului și nu de partea DA-ului. Lanțul aprobărilor este atât de lung în publicitate încat, fără tenacitate, ai toate șansele să te mistui înainte să arzi.

6. Să crezi că e suficient să fii talentat. E modul în care ai toate șansele să te ratezi. Dacă muncești pe brânci, o să reziști. Dacă ești talentat și muncești pe brânci, o să performezi.

7. Să nu ai răbdare. Să vrei ieri ce nu poți duce nici mâine. Nu uita de „regula celor 10.000 de ore” a lui Malcolm Gladwell. Îți trebuie cam 10 ani de lucru intens să devii bun într-un domeniu. Eu lucrez de vreo 10 ani și am maxim patru. Acum cinci ani, speram că am tot patru.

8. Să faci ad-uri din ad-uri. Archive-ul este o revista de bifat în pauză, nu un curs de creație publicitară. Adu povești noi de acasă și publicitatea le va primi cu brațele deschise. Agențiile care au răsturnat lumea creativă n-au doar cărți de publicitate în biblioteci.

9. Să te raportezi la standardele pieței românești. Trebuie să speri mai departe decât cei care au ajuns departe, ca să-i poți depăși.

10. Să vrei să faci ghosturi. Îți vor amâna adevaratele bucurii ale meseriei. Toți cei care am fost la agenții verticale, Cohn&Jansen în cazul meu, ar trebui să le fim recunoscători directorilor de creație care nu ne-au lăsat să facem ad-uri special pentru festival. Ești în stare să faci creație de festival pe proiecte reale, bine, dacă nu, mai bine amâni succesul. Un ghost premiat face mult rău unui tânăr creativ în lumea reală. Vorba aia de pe net, ori suntem adevarati ori nu mai suntem.

Sursa: IAA.ro

Share
Postat de Admin pe 09.11.2010 la 02:56 PM

Gratar, anyone?

Ne-am gandit sa profitam de vremea frumoasa ce nu aduce deloc cu o zi de noiembrie si sa facem un gratar. Intre doua sedinte si trei machete, savuram un gratar si o salata buna. Invidiati-ne! :)

Share
Postat de Anca pe 08.11.2010 la 12:39 PM

La ce ne mai folosesc cartile

De curand, am prins din zbor un vox populis pe un post TV pe tema cartilor care se mai fac sau nu cadou. Majoritatea celor intervievati au raspuns ca nu mai ofera carti, deoarece a trecut vremea in care era frumos si politicos sa oferi cuiva o carte si ca nu mai citesc tinerii “din ziua de azi”.

Asta ma pune pe ganduri. Sunt eu nebuna ori traiesc intre oamenii potriviti? Oare este o lume pe care mi-am creat-o eu, alaturi de persoane care inca stiu sa aprecieze o carte?

Nu mi se pare nimic anormal sa merg cu prietena la o cafea, urmand ca aproape o ora sa ne pierdem prin librarie, fiecare cautand o alta carte in sectiunea care ne intereseaza si ca apoi sa ne intalnim la casa, uitandu-ne intersate la ce urmeaza sa citeasca cealalta.

Refuz sa cred ca ne indreptam spre o perioada in care uitam sa citim, ci din contra, consider ca avand acces la atat de multa informatie, ajungem sa apreciem cartea aleasa cu grija de pe rafturile bibliotecii si savuram placerea de a rasfoi paginile.

Share